Cineva sa ne faca din nou fericiti...

Ploaia, norii negri, frigul, vantul, picaturile care ma udau, intunericul, pielea ei, o iubesc, senzatiile tari pe care doar ea stie sa mi le dea, ce zi era si in ce luna eram? Cat era ceasul? Mai conta? Totul se schimba cand eram cu ea. Picaturile de ploaie care intrau prin gaura din umbrela mea rupta nu mai contau, nu conta ca eram in tricou si ca simteam frigul si ploaia rece in tot corpul, sau ca cineva se holba ciudat la noi, cui ii mai pasa in momentele alea? Nici daca as fi vrut n-ar fi putut sa-mi pese, ea imi captase toata atentia. Ochii mei priveau inocent catre ea, nu mai eram in stare sa vad nimic, nu mai stiam de mine, nu mai eram in stare sa ma misc din bratele ei. Era seara, dar pentru mine era intuneric, tot ce stiu e ca din tot intunericul ala pe ea o vedeam tot timpul. Era acolo si nu ar fi plecat vreodata. Ma strangea in brate, nu mai simteam frigul, norii trecusera, ploaia se oprise, vantul nu mai batea, picaturile de pe mine s-au uscat, ma facea sa ma simt iubit, ma facea din nou fericit...